Cine ești Tu, Doamne?
Material suplimentar!
Ai ajuns bine! Dacă ai dori ceva în plus față de elementele de bază din lecție, găsești în această pagină. Spor la studiu! Și nu uita: orice întrebări ai despre credință, pune-le cu curaj cateheților, profesorilor de religie, preoților, părinților… A avea întrebări este bine!
Să citim un pasaj din Sfânta Scriptură
Studiază imaginea alăturată
În această pictură din sec. al XVII-lea, a pictorului Sébastien Bourdon, este reprezentat Moise, când l-a întâlnit pe Dumnezeu într-un tufiș (rug) care ardea dar nu se consuma. Privește cu atenție diversele elemente ale picturii: observă mâinile și picioarele lui Moise. Observă tufișul, pe Dumnezeu, ființele de lângă El… Poți citi despre această întâlnire minunată în Cartea Exodului, capitolul 3. Mai jos ai o repovestire a episodului.
[Moise fugise de la curtea faraonului, căci ucisese un egiptean. În țara Madian, a întâlnit o femeie, Sefora, care i-a devenit soție, și Moise s-a ocupat de turma socrului său, Ietro.] Într-o zi, mergând cu turma, a ajuns la muntele lui Dumnezeu, numit Horeb. Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc din mijlocul unui rug (tufiș). Moise s-a uitat și, iată, rugul ardea cu foc, dar nu se mistuia. Moise a zis: „Ia să merg și să văd această mare arătare: de ce nu se mistuie rugul!” Când Dumnezeu a văzut că el a mers să vadă, i-a strigat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!” El i-a zis: „Nu te apropia aici! Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!”
Și a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob”. Moise și-a ascuns fața, căci se temea să îl privească pe Dumnezeu. Domnul a zis: „Am văzut necazul poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. [...] Acum mergi, te trimit la faraon! Scoate poporul Meu, pe fiii lui Israel, din Egipt!” Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, eu voi merge la fiii lui Israel și le voi spune; dar dacă mă vor întreba: «Care este numele Lui?», ce să le spun?” Dumnezeu i-a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CARE SUNT”. Și a adăugat: „Așa să le spui fiilor lui Israel: «EU SUNT m-a trimis la voi»”.
bazat pe Exod 3,1-15
- Care crezi că sunt cele mai importante cuvinte din episodul de mai sus și de ce?
- Ce era neobișnuit la rugul (tufișul) care ardea?
- De ce a trebuit să se descalțe Moise?
- Care a fost scopul întâlnirii lui Dumnezeu cu Moise?
- Care este numele revelat de Dumnezeu și ce spune el de fapt?
Ne-am putea opri la trei idei din acest text.
1) Lui Dumnezeu îi plac mințile care își pun întrebări. Ai observat ce l-a atras pe Moise spre locul dialogului cu Dumnezeu? Nu era semn indicator pe care să scrie: „Aici e Dumnezeu și te așteaptă”. Nu. În schimb a fost o manifestare în natură pe care îngrijitorul de turme a găsit-o inexplicabilă: un tufiș care ardea fără să se consume. Doar știm: un lemn arde o vreme, apoi numai cenușa rămâne de el și focul se stinge. Aici însă tufișul ardea neafectat! Dumnezeu i-a captat atenția lui Moise cu un element inexplicabil. Iar universul este plin de lucruri inexplicabile, cel puțin până nu le găsim o explicație, fiecare caz fiind o invitație pentru om la a cerceta. Deși este larg răspândită, este falsă ideea că în Biblie ar scrie: „crede și nu cerceta”. Dimpotrivă, vedem și aici că Moise este atras să cerceteze ceea ce nu pricepe, iar Biserica a încurajat de-a lungul secolelor cercetarea științifică. O minte care nu se întreabă, nu progresează. Ai deci curajul întrebărilor!
2) Dumnezeu este sfânt, iar sfințenia cere respect. Ai observat că Dumnezeu i-a cerut lui Moise să se descalțe, căci în zona tufișului arzând era „pământ sfânt”. În mod cert, Dumnezeu ne invită la o relație apropiată cu El: prin Botez suntem adoptați în familia Sa, suntem copiii Lui. În rugăciunea lăsată nouă de Isus spunem de la început: „Tatăl nostru, care ești în ceruri...” Îl numim Tată! Dar toată această apropiere nu trebuie să ne facă să uităm ceva: Dumnezeu este infinit superior nouă. Ne arătăm respectul față de sfințenia Lui de exemplu făcându-ne semnul crucii atunci când trecem pe lângă o biserică, sau prin modul cum ne comportăm într-o biserică – pentru că știm că biserica este casa Domnului!
3) Dumnezeu este temelia existenței. Când spune misterios „Eu sunt Cel care sunt”, într-un fel își ascunde numele. Dacă întâlnești un alt copil și îl întrebi: „Cum te cheamă” și el îți răspunde: „Mă cheamă cum mă cheamă”, înțelegi că nu vrea să își spună numele. Dar aici Dumnezeu face ceva mai profund: ne descoperă faptul că El este însăși existența. Hai să o luăm așa: fără cifre ar fi posibilă matematica? Nu! Fără litere ar fi posibilă literatura? Nu! Ei bine, fără Dumnezeu nimic din univers nu ar exista. El este, și doar pentru că El este pot să fie toate celelalte lucruri. Gândește-te la un olar care face un vas frumos de lut. Când el își ia mâna de pe vas, vasul continuă să existe. Dacă olarul uită de vas, vasul tot continuă să existe. Dumnezeu însă nu poate să își ia mâna de pe lume sau să uite de ea, căci atunci lumea nu ar mai exista! Faptul că lumea există este dovada că ea - și mai ales noi, oamenii - suntem permanent în gândul lui Dumnezeu! El vrea secundă de secundă existența lumii noastre și a noastră.
De unde știm că Dumnezeu chiar există?
Astăzi sunt unele persoane care se întreabă cum putem ști sigur că Dumnezeu există? La urma urmelor, El nu este o ființă cu trup, ca noi, oamenii, deci nu îl putem atinge, fotografia, măsura… Desigur, Biblia și Biserica afirmă clar că Dumnezeu există. Dar întrebarea este dacă putem deduce existența lui Dumnezeu și pe alte căi. Da, putem!
Un argument vine din ordinea și frumusețea pe care le vedem în creație. De fapt putem vorbi chiar de o inteligență pe care o arată creația, că vorbim de legile după care se deplasează corpurile cerești, de geometria fagurilor sau a unor plante, sau de mecanismele biologice incredibile din ochi și din atâtea alte organe ale omului. Și exemplele pot continua! Cea mai logică explicație a acestei ordini din creație este că ea are în spate o minte extraordinar de inteligentă, adică pe Dumnezeu.
O altă cale de a susține că Dumnezeu există vine din observația că orice există în univers își datorează existența unei surse din afara sa. Tu ești născut de mama ta. Nu te-ai născut tu pe tine. Munții apar din ciocnirea plăcilor tectonice (vei învăța mai încolo la școală). Nu se fac ei pe ei. Nici universul nu s-a făcut singur. Își datorează existența lui Dumnezeu. Dar oare pe Dumnezeu cine l-a făcut?, este o întrebare atât de des pusă. Am văzut deja că Dumnezeu „este Cel ce este”. Nu își datorează la altceva/altcineva existența.
Nu putem merge la infinit: pe x l-a făcut y, pe y l-a făcut z, pe z…, căci ar fi ca și cum am vedea vagoane după vagoane trecându-ne prin față și am presupune că pur și simplu așa stau lucrurile: fiecare vagon e tras de vagonul din fața lui, care este tras de vagonul din fața lui, care este tras… Și tot așa la infinit? Nu, trebuie să fie o locomotivă. În mod similar, în univers „vagoanele”, adică orice există, au nevoie de „locomotiva” numită Dumnezeu, originea ultimă a existenței lor.
Poate Dumnezeu crea o piatră
pe care să nu o poată ridica?
Am văzut că un atribut al lui Dumnezeu este atotputernicia, adică faptul că El poate face tot ce voiește. Un fals argument împotriva atotputerniciei lui Dumnezeu este formulat așa:
- Poate Dumnezeu crea o piatră atât de grea încât El însuși să nu o poată ridica?
- Dacă da, atunci nu este atotputernic (căci nu o poate ridica).
- Dacă nu, atunci nu este atotputernic (căci nu o poate crea).
La o primă privire argumentul pare bun, dar nu este așa pentru că implică o cerință la fel de ilogică precum crearea unei ape uscate sau a unui triunghi cu patru laturi. Poate Dumnezeu să se distrugă pe Sine însuși? Poate să se învingă pe Sine? Poate să facă un păcat? Nu. Înseamnă că nu este atotputernic? Nu. Sunt doar alte exemple de a pune greșit problema atotputerniciei Sale. De aceea este important să fim exacți în exprimare: atotputernicia lui Dumnezeu nu înseamnă că poate face orice, ci orice voiește, ori Dumnezeu, fiind inteligent și logic, nu voiește ceea ce este absurd.