CREZ: Crezul * Dumnezeu * Treimea * Creația * Mântuitorul (1) * Mântuitorul (2) * Spiritul Sfânt * Biserica * Viața veșnică * Sinteza.
PORUNCI: Poruncile dumnezeiești * Porunca 1 * Poruncile 2 și 3 * Porunca 4 * Porunca 5 * Poruncile 6 și 9 * Poruncile 7 și 10 * Porunca 8 * Poruncile bisericești * Sinteza.
SACRAMENTE: Harul * Păcatul * Sacramentele * Clasificări * Spovada * Pașii la Spovadă * Euharistia * Liturghia * Împărtășania * Sinteza.
Localizare: Catehism » Porunci » Poruncile 2 și 3
Numele Teodora vine din greacă și înseamnă „darul lui Dumnezeu”; Bogdan vine din slavonă cu aproape aceeași semnificație: „dat de Dumnezeu”. Isus, poate că știi, înseamnă în ebraică „Dumnezeu mântuiește”. Dar numele tău: ce semnificație are? Cunoști viața vreunui sfânt care are același nume ca al tău? Care este ziua ta onomastică, de nume (adică ziua în care este pomenit în calendarul religios sfântul al cărui nume îl porți), și care este ziua ta de naștere? Împărtășește aceste lucruri cu prietenii ce sunt acum lângă tine sau în scris.
Când facem cunoștință unii cu alții începem să ne prezentăm spunându-ne numele, și abia apoi alte detalii, precum vârsta sau școala sau altele. Numele ne identifică, ne reprezintă, este prețios pentru noi. Numele poate avea chiar putere! Gândește-te că o motivare dacă nu este semnată de un părinte sau un medic nu folosește la nimic: numele unuia dintre ei însă, înscris jos pe hârtie, schimbă lucrurile! Ei bine, există un nume mai prețios și mai puternic decât orice nume: numele lui Dumnezeu. Și există o Poruncă ce ne cere să folosim cu respect numele lui Dumnezeu, dar și al Preasfintei Fecioare Maria și al tuturor sfinților.


Știai? În Biserica Romano-Catolică există o lună întreagă dedicată… Numelui lui Isus Cristos! Da! Este vorba de luna ianuarie. Dacă te uiți în calendarul romano-catolic, pe 3 ianuarie este sărbătoarea Preasfântului Nume al lui Isus, dar întreaga lună este dedicată Numelui Său! Există și o rugăciune specială, Litania Preasfântului Nume al lui Isus.


Ai observat că în calendarul religios anumite zile sunt scrise cu roșu? Care? Într-adevăr, toate duminicile (plus câteva zile de peste săptămână; vom vorbi altă dată despre ele). Faptul că sunt scrise cu roșu este un semn că pentru creștini duminica este foarte importantă. Așa cum în an cea mai importantă zi este ziua Învierii (Paștile), tot așa în săptămână cea mai importantă zi este duminica – ea este într-un fel Paștile săptămânii! Duminica îi aducem în mod special cult lui Dumnezeu, fiind în același timp o zi de odihnă pentru noi.




Sabatul, ziua Domnului, pentru evrei era și este sâmbăta. Dumnezeu a creat lumea în șase zile (duminica a fost prima zi), iar în a șaptea, sâmbăta, s-a odihnit.


Ziua Domnului pentru creștini este duminica. Învierea Domnului nostru Isus Cristos a avut loc în ziua de duminică, zi ce a luat ca importanță locul sâmbetei. Tot duminica a avut loc și Coborârea Spiritului Sfânt.
Cum sfințim ziua Domnului?
1) participând activ și cu evlavie la Sfânta Liturghie, de la începutul până la sfârșitul ei
Participarea la Liturghie nu „epuizează” sfințirea duminicii. Sunt bine venite și alte activități care ne ajută să ne dezvoltăm viața sufletească, precum rugăciunea, lectura din Biblie sau din cărți religioase, acțiunile caritabile (de exemplu vizitarea bolnavilor) …
Odihna duminicală, pe lângă faptul că ne ajută să ne amintim că Dumnezeu este Stăpânul vieților noastre, că nu suntem făcuți doar pentru a munci, ne și permite răgazul necesar pentru activități prin care să ne dezvoltăm mintea și trupul, prin relaxare, jocuri, excursii, plimbări…; precum și relațiile cu aproapele, prin timp de calitate petrecut în familie, vizite la rude sau la prieteni…
Precizare: în zilele de duminică trebuie să ne abținem de la
„Bine”, vei spune tu, „dar există situații în care nu pot participa la Liturghie și aceasta nu din vina mea”.
Într-adevăr, uneori din cauza unei boli sau din alt motiv întemeiat nu avem cum să mergem la biserică la Liturghie. Suntem atunci scutiți de obligația duminicală? Nu! În timp ce nici o altă activitate nu poate înlocui participarea obligatorie la Liturghia duminicală, atunci când în mod justificat nu putem participa, se recomandă să o urmărim în direct la televizor sau să petrecem un timp mai lung în rugăciune, în lectură biblică…
Porunca a doua ne cere să respectăm numele lui Dumnezeu, al Fecioarei Maria și al sfinților, precum și orice nume de acțiuni, lucruri și locuri sfinte. Pentru aceasta nu le vom folosi fără rost, și cu atât mai puțin la mânie, în exprimări necuviincioase (precum înjurăturile). Încălcăm Porunca și atunci când jurăm pe numele lui Dumnezeu fără să fie adevărat sau necesar, dar și când nu respectăm jurămintele, promisiunile sau angajamentele făcute cu invocarea numelui Lui.
Porunca a treia subliniază faptul că duminica trebuie să fie o zi specială pentru creștini, rezervată pentru Dumnezeu și pentru odihna noastră. Cinstim ziua Domnului în special prin participarea la Liturghie (în mod activ, de la începutul și până la sfârșitul ei), fiind recomandat să dedicăm însă și un timp pentru Dumnezeu în familie și fiecare personal (rugându-ne, citind Scriptura sau lecturi spirituale…). Respectarea duminicii presupune și să nu facem în această zi munci grele sau plătite nejustificate.
