O problemă de inimă
Cine nu și-a supărat părinții niciodată? Cu toții am făcut-o! Uneori au fost lucruri mărunte, alteori lucruri foarte grave. Și sentințele (ex: „fără televizor azi”) au fost după gravitatea a ceea ce am făcut, nu? Gândește-te la unele dintre aceste cazuri și scrie câte un exemplu – din viața ta, sau ceva ce ar putea face un copil – de acțiune greșită care să fi fost comisă…
… din neglijență:
… din neascultare:
… din răzvrătire:
DEFINIȚIE DE MEMORAT!
Păcatul este încălcarea unei porunci dumnezeiești sau bisericești. Este un act de neglijență, de neascultare sau de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.
Mai mult decât o problemă de tribunal („ai încălcat legea 238, paragraful 3”), păcatul este în principal o problemă de inimă: este o acțiune împotriva planului lui Dumnezeu, implicit a iubirii lui Dumnezeu, care ne rănește în principal pe noi înșine, dar și relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii. Păcatul murdărește inima, putând în timp chiar să o împietrească.
După cine l-a comis, păcatul se clasifică în:
- păcatul strămoșesc, comis de Adam și de Eva, care este șters prin Botez
- păcatul personal, sau actual, comis de noi înșine, și care este șters prin Spovadă
După gravitate, păcatul se clasifică în:
- păcatul ușor, mic, venial sau lesne-iertător
- păcatul grav, mare sau de moarte
Ca un păcat să fie de moarte, trebuie să fie îndeplinite următoarele trei condiții: 1) materia lui să fie gravă; 2) să fie comis cu știință deplină; respectiv 3) cu voință deplină. Așadar, dacă am comis ceva grav, știind că este rău și dorind să fac acel rău, am comis un păcat de moarte. Dacă vreuna dintre cele trei condiții nu este îndeplinită, păcatul este ușor.
Îi spunem „păcat de moarte” pentru că el duce la moartea sufletului. Sufletul este nemuritor, deci nu este vorba că încetează să existe, ci că nu mai are îl el viața divină. Persistența în păcatul de moarte pune în pericol mântuirea. Persistența în păcatul ușor ne predispune la comiterea păcatului de moarte.
O altă clasificare importantă a păcatelor este după modul de comitere. Astfel, un păcat poate să fie comis cu gândul (ex: invidia), cu cuvântul (ex: minciuna), cu fapta (ex: furtul) sau cu omisiunea. Păcătuim prin omisiune atunci când nu facem acel bine pe care trebuie și putem să îl facem (ex: nu mă rog pentru părinții mei).
În lupta împotriva păcatului ne sunt de mare folos următoarele practici:
spovedirea deasă, chiar și când avem pe suflet doar păcate ușoare, și cât mai rapid după ce comitem un păcat de moarte;
examinarea seară de seară a conștiinței, căindu-ne pentru păcatele noastre, chiar și pentru cele mici;
împărtășirea deasă cu Trupul și Sângele Domnului;
evitarea ocaziilor care ne conduc la păcat;
alungarea imediată a ispitelor;
cultivarea virtuților;
rugăciunea, citirea Bibliei, lecturile spirituale…
Totul de mai sus... pe scurt
Păcatul este încălcarea unei Porunci dumnezeiești sau bisericești; un act de neglijență, de neascultare sau de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. După cine l-a comis, există păcatul strămoșesc și păcatele personale. După gravitate: păcat ușor și păcat de moarte (ca să fie păcat de moarte, trebuie să aibă materie gravă și să fie comis cu știință și voință deplină). Păcatul poate fi comis cu gândul, cu cuvântul, cu fapta sau cu omisiunea.