CREZ: Crezul * Dumnezeu * Treimea * Creația * Mântuitorul (1) * Mântuitorul (2) * Spiritul Sfânt * Biserica * Viața veșnică * Sinteza.
PORUNCI: Poruncile dumnezeiești * Porunca 1 * Poruncile 2 și 3 * Porunca 4 * Porunca 5 * Poruncile 6 și 9 * Poruncile 7 și 10 * Porunca 8 * Poruncile bisericești * Sinteza.
SACRAMENTE: Harul * Păcatul * Sacramentele * Clasificări * Spovada * Pașii la Spovadă * Euharistia * Liturghia * Împărtășania * Sinteza.
Biserica a formulat cinci cerințe minimale care fac din noi catolici practicanți. Acestea sunt poruncile bisericești – după cum spune numele lor, ele nu sunt date de Dumnezeu (precum Poruncile dumnezeiești), ci sunt date de Biserică, prin autoritatea lăsată ei de Isus Cristos, respectarea lor fiind obligatorie. Spre deosebire de Poruncile dumnezeiești, care nu pot fi schimbate sau eliminate vreodată, numărul și formularea celor bisericești poate diferi în timp, după cum consideră Biserica a fi mai bine pentru credincioși. Scopul poruncilor bisericești este să încurajeze în noi un spirit de rugăciune și o viață morală, pentru a crește în iubirea pentru Dumnezeu și pentru semeni.
Cei cu vârsta peste 14 ani trebuie să postească în zilele sau perioadele stabilite (le găsim de asemenea indicate în calendarul bisericesc), iar cei mai mari de 21 de ani trebuie inclusiv să ajuneze.
Cei care nu pot posti sau ajuna, din motive de vârstă sau din alte motive, pot face alte mortificări, rugăciuni sau fapte bune.
Ce este postul?
Postul este abținerea de la anumite alimente și băuturi, din motive religioase, în semn de pocăință sau ca pregătire pentru un moment special. Abținerea de la mâncare trebuie însoțită de lupta împotriva viciilor și de rugăciune.
Ce este ajunul?
Este un post mai aspru, cu abținerea de la orice alimente sau băuturi – cu excepția apei – pentru un anumit timp. De regulă se ajunează până la amiază, după care se mănâncă o singură dată pe săturate în acea zi, fără carne, lactate și ouă.
Biserica ne îndeamnă să ne spovedim și să ne împărtășim des, dar ne cere ca fiecare să primim obligatoriu Trupul și Sângele Domnului măcar o dată pe an, la Paști.
Iar pentru că primirea Euharistiei cere ca sufletul să fie curat de păcate de moarte, este evidentă cerința minimă a spovedirii înainte de primirea Împărtășaniei.
Trebuie să nu organizăm sau participăm la nunți, sau alte petreceri mari, în zilele sau perioadele în care este interzis (le găsim tot în calendarul bisericesc).
De ce? Pentru că dansul și distracția care le însoțesc nu se potrivesc cu spiritul de reculegere și rugăciune specific timpilor respectivi.
Trebuie ca, după posibilități, cu o parte din veniturile proprii, să ajutăm material parohia, Eparhia, întreaga Biserică, prin taxele obișnuite, dar și în situațiile speciale în care ni se cere.
Putem ajuta Biserica în misiunea ei și punându-ne la dispoziție talanții (aptitudinile) proprii.
Poruncile bisericești sunt date de Biserică prin autoritatea lăsată ei de Isus Cristos. Prin aceste cerințe minimale pentru catolicul practicant, Biserica încurajează în noi spiritul de rugăciune, viața morală, creșterea în iubirea pentru Dumnezeu și pentru semeni. Poruncile bisericești privesc participarea la Liturghie în duminici și sărbători de poruncă; respectarea posturilor stabilite de Biserică; primirea Spovezii și a Împărtășaniei cel puțin o dată pe an, la Paști; a nu face nuntă în anumite zile sau perioade; a ajuta Biserica cu bani, dar și cu aptitudinile noastre.
Hello World ...
sdfsdfs
sdfsdf
