Drumul de pregătire
O nouă etapă importantă
Poarta vieții sacramentale a oricărui creștin este, desigur, Botezul, cerut de părinți din dorința ca și copilul lor să fie integrat în familia lui Dumnezeu, să aibă o relație cu El în și prin Biserică. Nașii au făcut atunci mărturisirea de credință în numele copilului, pentru ca mai apoi acesta să își dezvolte el însuși relația cu Dumnezeu și să ajungă să își mărturisească singur credința.
Următorul pas important vine la vârsta la care, având deja conștiința binelui și a răului, copilul poate să recunoască păcatul din viața sa și, prin urmare, poate face Prima Spovadă și se poate pregăti cum se cuvine pentru Prima Împărtășanie solemnă – pentru a participa de acum încolo pe deplin la viața sacramentală comunitară.
Iată ce scria despre acest moment pr. Nicolae Brînzeu în 1934: „Prima Împărtășanie se face numai odată în viață. De impresiile ce le lasă ea, depinde în mare parte zelul și devoțiunea cu care își face copilul Împărtășaniile de aici înainte, până la sfârșitul vieții lui. De aceea trebuie bine pregătite atât dispoziția sufletească a copiilor, cât și condițiile externe, în care are să se facă Prima Împărtășanie” (Instr). Iar câțiva ani mai târziu, în 1942, Fericitul Episcop Ioan Suciu spunea în același sens: „De felul în care este pregătită prima întâlnire a sufletului cu Isus, adică prima Sfântă Împărtășanie, atârnă în cea mai mare parte credința și evlavia pentru restul vieții” (PÎ, p. 5).
Fiind începutul unei noi etape importante, cu toții ne dorim ca experiența pregătirii pentru cele două Sacramente să fie una dublu‑pozitivă: pozitivă pentru copil, care nu doar să rămână cu o amintire frumoasă după acest parcurs, ci în primul rând să aibă un start bun în primirea continuă și frecventă, pentru tot restul vieții, a Spovezii și a Euharistiei; și pozitivă pentru parohie, care să poată spera justificat în rodirea seminței plantate cu competență, grijă și iubire în sufletul unui credincios – în curând tânăr, apoi adult – care să își cunoască și să își trăiască la modul serios credința, integrat în comunitatea parohială.
Definirea așteptărilor
Scopul general al catehezei este „de a pune pe cineva nu numai în contact, ci în comuniune, în intimitate, cu Isus Cristos” (CT 5). Scopul particular al catehezei de pregătire pentru Prima Spovadă și Prima Împărtășanie solemnă este înscris în acest scop general, având ca particularitate accentul pe însoțirea copilului, astfel ca, prin cunoașterea principalelor învățături de credință, să intre mai mult în comuniunea cu Dumnezeu și să colaboreze cu puterea lucrătoare a harului Său în Sacramente.
Drept urmare, în demersul catehetic se va avea în vedere nu doar comunicarea noțiunilor catehetice ci și aprofundarea întâlnirii dintre copil și Dumnezeu și, implicit, cultivarea iubirii pentru Dumnezeu și pentru Biserică (DC 240). Pregătirea nu se limitează doar la cunoașterea credinței, categoric importantă, ci înseamnă și formare liturgică, morală, precum și pentru rugăciune și contemplare, căutând să implice toate capacitățile copilului, intelect și afect deopotrivă.
Toate acestea necesită timp pentru a fi primite și integrate. În contextul socio-cultural și eclezial de astăzi, există uneori tendința de a scurta perioada de pregătire a copiilor, de a o transforma într-un sprint, când de fapt este nevoie de un maraton. Din punct de vedere pastoral, timpul dedicat pregătirii pentru Prima Împărtășanie solemnă este un timp prețios, care trebuie valorificat bine, inclusiv pentru a putea întări adeziunea copilului și a familiei sale la comunitatea parohială.
Îndemnăm și recomandăm, drept urmare, ca pregătirea copiilor să se desfășoare pe parcursul unui an (eventual anul școlar), cu întâlniri săptămânale (de 60-90 min.), adresate copiilor din clasa a III-a. Ca ideal, sigur e minunat, dar este un plan realist în Biserica și societatea de astăzi?
Ancorarea în realitate
O privire asupra realității din parohiile Eparhiei scoate imediat la iveală o varietate de perioade de pregătire, de frecvențe și de lungimi ale întâlnirilor, dar și de vârste pentru candidații la cele două Sacramente. Unele variații decurg din diferențele firești dintre sat și oraș, dintre pregătirea la școală și cea din parohie, dintre parohiile mici și cele mari ș.a.m.d., altele desigur se cer corectate în timp și cu înțelepciune pastorală. Există fără îndoială o dorință comună de a avea o mai mare unitate și coerență în modul în care facem această pregătire sacramentală.
Vom oferi acum pe scurt câteva argumente pentru recomandarea făcută anterior, rămânând la latitudinea catehetului, împreună cu preotul, să discearnă ce adaptări se pot face în mod justificat la nivel local, întrebându-se mereu: soluția aleasă promovează binele maxim posibil, pe termen lung, pentru copii?
Lungimea parcursului. Acoperirea conținutului asociat pregătirii pentru Spovadă și Împărtășanie (vezi cap. 4), în întâlniri săptămânale, cere de regulă 8-9 luni sau circa 30 de întâlniri. Scurtarea drumului de pregătire la doar câteva luni nu este posibilă fără a renunța la multe dintre conținuturi sau a le preda mult prea schematic și nici nu oferă timp pentru ca semințele plantate de noi să prindă rădăcini mai adânci. Acest lucru este în detrimentul mai ales al acelor copii care nu au parte de educație și de trăire religioasă în familie sau în anturajul lor. Acolo unde se poate, anul de pregătire este bine chiar să fie precedat de un an de cateheză premergătoare.
Frecvența și durata întâlnirilor. Ritmul ideal este cel săptămânal – întâlnirile mai rare nu oferă continuitate și consecvență și nu permit crearea unui impact semnificativ asupra vieții copiilor; în schimb, întâlnirile mai dese ar putea crea presiuni asupra programului lor. O durată a întâlnirilor de o oră, până la o oră și jumătate, maxim două, permite predarea unui conținut consistent și, în același timp, însoțirea actului predării și de activități, vizionări, celebrări…
Vârsta copiilor. Copiii de clasa a III-a, având deci de la 9 ani în sus, sunt la o vârstă la care demersul catehetic este mult facilitat de faptul că știu deja să scrie și să citească și, de asemenea, înțeleg mai multe și pot reține mai bine și părțile care sunt de învățat. Apoi, trebuie să recunoaștem că în multe locuri, după încheierea drumului de pregătire, fie parohia nu mai oferă cateheză copiilor, fie, dacă oferă, mare parte dintre copii nu mai revin. Drept urmare, este preferabilă alegerea unei vârste la care capacitatea copilului de asimilare, intelectuală și spirituală, este mai mare. Cea mai mică vârstă (căci nimeni nu dorește să ținem copiii departe de Sacramente) care maximizează investiția catehetică este, drept urmare, după experiența mai multor cateheți și preoți, vârsta de 9 ani.
Evident, pot fi situații în care anumiți copii, ținându-se cont de capacitatea lor intelectuală, de maturitatea, de seriozitatea lor, de educația religioasă din familie și de viața de credință a părinților lor, de participarea lor la cateheza și la viața parohială, să poată fi primiți la această pregătire, în mod excepțional, și la 7 sau la 8 ani.
Putem avea desigur și cazuri în care, din diverse motive, vin la pregătire și copii aflați la vârste mai mari. Modul de predare și pe alocuri chiar și conținutul catehetic (ex: la Porunca a VI-a) diferă dacă sunt variații mari de vârstă între copii, așa că, acolo unde se poate, este bine ca pentru cei mai mari să se ofere un parcurs separat, adecvat vârstei lor.
Ancorarea în realitate înseamnă și recunoașterea faptului că astăzi toată lumea pare să nu aibă timp și vrea totul pe fugă. Pentru unele familii, pregătirea copilului pentru Sacramente stă între, dacă nu în calea activităților extrașcolare. De aici posibilitatea ca părinții să exercite anumite presiuni pentru parcursuri scurtate sau făcute la vârsta la care consideră ei că este potrivit. Da, refuzul de a primi un copil la Prima Împărtășanie poate îndepărta familia de Biserică, dar trebuie făcut tot posibilul pentru a-i ajuta pe părinți să înțeleagă miza unei pregătiri temeinice pentru Spovadă și Euharistie, subliniind că țelul ne este comun: binele pe termen lung al copilului. Și apropo de părinți…
Un drum cu copiii, dar și cu părinții lor
Biserica învață că, așa cum principalul catehet într-o parohie este preotul (DC 115), principalii cateheți într-o familie sunt părinții (DC 124). Drept urmare, catehetul care se ocupă de copii o face printr-un dublu mandat: din partea preotului și din partea părinților. Într-un fel, el îi asistă pe părinți în drumul de pregătire, fără a-i înlocui total, fiind de fapt imposibil de suplinit de către catehet influența și mărturia de credință a părinților către copiii lor. De aceea, este esențial să implicăm părinții în acest parcurs și, pe cât posibil, să îi însoțim și pe ei într-un drum de creștere în credință împreună cu copiii lor.
Sunt foarte utile întâlnirile periodice ale catehetului și/sau preotului cu părinții. Apropierea noastră de părinți și a părinților între ei, în întâlniri de dialog, dar și în momente de comuniune mai puțin formale (la o cafea sau prăjitură, la o ieșire cu copiii în natură sau la un anumit obiectiv de vizitat), contribuie la crearea unei atmosfere ca de „familie”, pentru ca părinții și copiii deopotrivă să se simtă integrați în marea familie a parohiei și a Bisericii.
Pentru ca părinții să îi poată însoți pe copii pas cu pas în drumul de pregătire pentru Sacramente, este important să știe în permanență unde anume pe acest drum se află copiii. Informarea lor se poate face, de exemplu, prin intermediul unor „teme” legate de conținutul fiecărei întâlniri, pe care copiii să le primească pentru acasă (ex: o rugăciune anume sau o intenție specială pentru rugăciunea în familie; rememorarea, prin povestiri și fotografii, a Botezului copilului; o activitate caritabilă în care să fie implicați și ceilalți membri ai familiei). Astfel de teme pot crea ocazii în care copiii să și împărtășească în familie ceea ce au făcut la cateheză.
După ce am parcurs cu copiii poruncile și începem să vorbim despre Spovadă, un exercițiu foarte important prin care părinții îi pot ajuta pe copii să se pregătească pentru Prima lor Spovadă – și pentru următoarele din viața lor – este examinarea zilnică a conștiinței. Nu trebuie desigur să fie de amploarea unei examinări temeinice în vederea Spovezii. Un mod simplu de a o face poate fi acela ca, la rugăciunea de seară în familie (dacă aceasta nu este deja un obicei, acum poate fi un timp bun pentru a începe), fiecare să își amintească un lucru bun pe care l-a făcut pe parcursul zilei și să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru harul de a face acel bine; și un lucru rău, pentru care să ceară iertare de la Dumnezeu și eventual de la cel căruia i-a greșit, dacă este de față.
O cale foarte importantă prin care părinții pot contribui la pregătirea copiilor este aceea de a continua acasă cu ei discuțiile pe temele întâlnirilor de cateheză, în special pentru a identifica eventualele înțelegeri greșite sau întrebări pe care ei poate nu au avut curajul să le exprime în cadrul întâlnirii. Trebuie să îi îndemnăm pe părinți să primească cu bucurie întrebările copiilor, să îi încurajeze să pună întrebări, să caute împreună cu copiii răspunsul la acele întrebări. Desigur, este important ca părinții sau copiii înșiși să ne comunice și nouă eventualele nelămuriri sau întrebări, pentru a ne da seama ce nu am explicat poate suficient de clar, pe înțelesul lor, asupra căror puncte ar trebui să mai revenim…
Dacă părinții se simt ei înșiși nepregătiți sau nesiguri în a le răspunde copiilor, pentru propria lor catehizare le putem indica diverse resurse (cărți, materiale video disponibile pe internet); îi putem îndemna să participe la cateheza adulților din parohie, dacă nu cumva o fac deja; și putem de asemenea să organizăm special pentru ei, pe parcursul anului, câteva întâlniri de cateheză ce să urmărească tocmai conținutul pe care îl predăm și copiilor – Crez, Porunci, Sacramente –, evident la un nivel mai „avansat”. Uneori vom fi simultan cateheți pentru copii și pentru părinți! Sună copleșitor, dar în esență este o misiune înălțătoare și binecuvântată!
Cea mai importantă resursă
„Și atunci când misiunea apare anevoioasă, resursele prea puține și piedicile prea mari, vă va fi de folos să vă amintiți că munca voastră este o muncă sfântă. Și vreau să subliniez acest lucru: munca voastră este o muncă sfântă.” (Papa Francisc către cateheți, 27 noiembrie 2015)
Poate să surprindă următoarea afirmație, dar cea mai importantă resursă în procesul catehetic este însuși catehetul. Orice resursă am folosi – și avem multe la dispoziție (vezi cap. 5) –, ea ajunge la copil prin catehet și independent de catehet nu poate funcționa. Dacă interiorizăm acest adevăr, atunci iată corolarul: fiind resursa cea mai importantă, trebuie să investim în noi. Iar gândul fuge imediat la investiția pe plan „profesional”: adică la aprofundarea cunoștințelor catehetice, psihologice, pedagogice, teologice – toate foarte importante. Investiția principală trebuie să fie însă în relația noastră personală cu Isus Cristos, Cel la care îi conducem pe copii și după modelul căruia căutăm nu doar să fim învățători, ci și să trăim.
Cateheza, a subliniat Papa Francisc, „nu este o «muncă» sau o misiune externă persoanei catehetului, ci «suntem» cateheți și toată viața se învârte în jurul acestei misiuni. De fapt, a fi catehet este o vocație de slujire în Biserică.” Chiar dacă nimeni în Eparhia noastră nu are ca activitate exclusivă cateheza, ideea Papei rămâne valabilă: ea este o vocație de slujire, în care noi îl imităm pe Cristos slujindu-i Mireasa, Biserica, cu talanții și misiunea noastră specifică. Permanenta întoarcere la Cristos – în rugăciune, adorație, Scriptură, studiu, caritate aplicată și altele – este cheia înflăcărării credinței noastre, care poate să înflăcăreze apoi credința celor pe care îi catehizăm.
În una dintre multele imagini memorabile folosite de Pontiful Roman în predicile sale matinale, acesta vorbea despre creștinii care par mai degrabă „murături” decât apostoli animați de bucuria Veștii celei Bune. Și pentru cateheți există acest risc, de a avea fețe obosite, chiar acre, în fața provocărilor nu puține ale misiunii lor. De aceea este vital să investim constant în comuniunea cu Isus Cristos, pentru ca astfel să avem în cuvinte pasiunea care convinge, iar în comportament modelul care inspiră. Adunându-ne împreună cu copiii în jurul Învățătorului, pentru a-l asculta, a-l iubi și a-l urma cu toții, vom reuși, în ciuda tuturor dificultăților, să îi conducem până la momentul Primei Împărtășanii, care nu este un moment final, o linie de sosire.
Drumul continuă
Cateheza nu se termină cu sărbătoarea Primei Împărtășanii. Fericitul Episcop Ioan Suciu spunea: „Ar fi o eroare de neiertat să credem că ceea ce abia am schițat în inima copilului este suficient, că suflețelul lui, cu Prima Cuminecare, este mântuit! Cu Prima Cuminecare doar am început; e drept, un început care contează enorm. Semințele evlaviei și ale dragostei pentru virtuți, așezate acum în ogorul spiritului lor, au nevoie de multă grijă în continuare” (PÎ, p. 107).
Copiii și părinții deopotrivă trebuie ajutați, de-a lungul întregului parcurs catehetic, să înțeleagă că ceea ce pare un final de drum este începutul călătoriei de-o viață cu Isus alături în Spovadă și Euharistie, o călătorie care cere constanță în practica sacramentală. Acest lucru trebuie subliniat inclusiv în celebrările de la primirea Primei Spovezi, respectiv a Primei Împărtășanii, când copiii și părinții sunt împreună. Cateheza în sine nu trebuie să dea impresia de epuizare a subiectului: „Acum știți tot ce era de știut”, ci să se facă trimitere spre cateheza ulterioară, spre subiectele ce vor putea fi dezvoltate în anii următori, menținându-le copiilor vii curiozitatea și dorința de a descoperi mai multe despre credința lor.
Prima Împărtășanie a unei generații poate să constituie un moment puternic de aducere amintire și de reînnoire și pentru generațiile anterioare de copii: prin mesajul preotului de la predică (indicând spre copiii din anii anteriori și cum au crescut ei spiritual) și prin implicarea acestora în pregătirea sărbătorii și în celebrarea ei (ex: cântând, ajutând la decorarea bisericii, la organizarea agapei…).
Preoții au un rol special în asigurarea continuității în primirea Sacramentelor pentru care s-au pregătit copiii: ei pot și trebuie să fie atenți la frecvența cu care aceștia primesc Spovada și Euharistia, pot gândi timpi speciali pentru a-i îndemna la aceasta pe parcursul anului liturgic (de exemplu, o duminică în Posturi în care atenția să fie îndreptată în mod special spre copiii care au făcut recent Prima Spovadă și Prima Împărtășanie solemnă). Pentru a-i ține aproape de Cristos și de viața sacramentală, este importantă și implicarea copiilor în viața liturgică a parohiei. În conformitate cu diferitele obiceiuri locale, ei pot să țină aerul sau lumânările la Împărtășanie, să cânte la Liturghie, să citească lectura Apostolului, sau să primească alte îndatoriri potrivite cu vârsta lor.